NOUTATI

 TÂRGUL INIŢIATIVELOR FEMININE LA RIN GRAND HOTEL

În perioada 28-29 aprilie 2014, în sala de expoziţii a Hotelului Rin Grand București, va avea loc Târgul de promovare a inițiativelor privind rolul femeii în societatea europeană modernă. Evenimentul are loc în cadrul proiectului cu finanțare europeană Echilibru, o nouă abordare a vieţii familiale cu cea profesională, implementat de Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice împreună cu partenerii săi.
Expoziţia cu vânzare va avea loc între orele 10 şi 18, la târg fiind invitate să participe mame active (antreprenori, part-time sau full-time, lucrând de acasă sau de la birou), ONG-uri sau instituţii şi firme cu activitate relevantă în domeniu.

Ce produse şi servicii puteţi găsi:
Produse hand-made: felicitări, ilustrații, eșarfe pictate, bijuterii, rame şi cutii, broşe şi porţelan pictat manual, jucării din material textil, standuri cu produse de cofetărie şi panificaţie.
Creaţie vestimentară: accesorii unicat din lână naturală, articole pentru bebeluşi/copii, sisteme ergonomice de purtare, design de obiecte decorative.
Artă şi comunicare: pictură, fotografie de artă/servicii foto, cărţi de comunicare şi dezvoltare personală.
Servicii: cursuri de calificare şi servicii de baby-sitter, prezentare afacere bio, prezentare proiect de art-terapie, cursuri, traininguri, ateliere de lucru adresate mamelor şi copiilor.
De asemenea, vor avea loc ateliere gratuite dedicate copiilor şi părinţilor:
Jocuri culinare; animaţie prin jocuri interactive. Mihela  Ulman, DIFAIN Iaşi Luni, 28 aprilie, orele10:00 – 10:30, 16:30 – 17:00 Marţi, 29 aprilie,  orele 16:00 – 17:00 Cum să-ţi pregăteşti corpul pentru naştere şi cum să revii în formă după naştere. Un eveniment Fundaţia Crucea Albă. Luni, 28 aprilie, orele 11:00 – 12:00 De la Femeie la mamă şi înapoi. Un eveniment GoBig EVENTS. Luni, 28 aprilie, orele 17:00 – 18:00 Învaţă să descoperi şi să elimini toxinele relaţionale şi să comunici ecologic. Clara Toma, Editura Ascendent Marţi, 29 aprilie,  orele10:00 – 11:00 Învaţă-l pe copilul din viaţa ta să fie în siguranţă. Un eveniment KidPower Marţi, 29 aprilie,  orele 16:00 – 17:00

Vizitatorii târgului pot câstiga, în cadrul tombolei organizate la finalul acestuia, unul din cele peste 25 de premii: un voucher Sling Cuib, un Bon Respiro CruceaRoşie, mărgele Jasmine Felt Art, un set de DVD-uri de pregătire pentru naştere şi recuperare după naştere Crucea Albă, un tricou de alăptare, precum şi o invitaţie gratuită la un eveniment “La Ceai cu Mămici” sau la “Mămici cu Talent”, un articol vestimentar pt copii KihiKiha, 20 de seturi de cărţi poştale Editura Ascendent , un loc pentru un eveniment organizat pentru comunitatea Work At Home Moms România, buchete hand-made realizate de copiii din cadrul Centrului DIFAIN, produse culinare delicioase by Mihaela Ulman, un set suporturi Asociaţia React, un voucher pentru grafică Imagine people, un costum de baie croşetat şi o pereche de cercei croşetaţi de Cosalina, un voucher pentru un coş cu legume Coşul Cosminei, o jucărie-marionetă realizată în cadrul Atelierului ACSIS, o icoană de la Asociația Creștină de Caritate și Ajutor Ovidenia Bacău 2005, vouchere Baby Print, obiecte hand-made Zestrea Sofiei etc.

Proiectul „Echilibru–o nouă abordare a vieţii familiale cu cea profesională” este cofinanţat din Fondul Social European prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007 – 2013 (www.fseromania.ro) este implementat în perioada decembrie 2010 – decembrie 2013 şi are un buget de 20.514.656,56 lei (din care co-finanțare 2.238.867,14 lei). Pentru detalii suplimentare vă rugăm să accesaţi site-ul www.echilibru.com

Interviu cu Dumnezeu – Octavian Paler

– Ai vrea să-mi iei un interviu, deci. zise Dumnezeu.
– Dacă ai timp. i-am raspuns.
Dumnezeu a zâmbit.
– Timpul meu este eternitatea. Ce întrebări ai vrea să-mi pui?
– Ce te surprinde cel mai mult la oameni?
Dumnezeu mi-a răspuns:
– Faptul că se plictisesc de copilărie, se grăbesc să crească.., iar apoi tânjesc iar să fie copii, că îşi pierd sănătatea pentru a face bani..iar apoi îşi pierd banii pentru a-şi recăpăta sănătatea, faptul că se gândesc  mult  timp la viitor şi uită prezentul, iar astfel nu trăiesc nici prezentul nici viitorul, că trăiesc ca şi cum nu ar muri niciodată şi mor ca şi cum nu ar fi trăit.
Dumnezeu mi-a luat mâna şi am stat tăcuţi un timp.
Apoi am întrebat:
– Ca părinte, care ar fi câteva dintre lecţiile de viaţă pe care ai dori să le înveţe copiii tăi?
– Să înveţe că durează doar câteva secunde să deschidă răni profunde în inima celor pe care îi iubesc…şi că durează mai mulţi ani pentru ca acestea să se vindece,
– Să înveţe că un om bogat nu este acela care are cel mai mult, ci acela care are nevoie de cel mai puţin, să înveţe că există oameni care îi iubesc, dar pur şi simplu încă nu ştiu să-şi exprime sentimentele;
– Să înveţe că doi oameni se pot uita la acelaşi lucru şi ca pot să-l vadă în mod diferit;
– Să înveţe că nu este suficient să-i ierte pe ceilalţi şi că, de asemenea, trebuie să se ierte pe ei înşişi.
– Mulţumesc pentru timpul acordat..am zis umil. Ar mai fi ceva ce ai dori ca oamenii să ştie?
Dumnezeu m-a privit zâmbind şi a spus:
– Doar faptul că sunt aici, întotdeauna!

Vizita părintelui Radu Ovidiu în Mitropolia Ortodoxă Română a Germaniei, Europei Centrale şi de Nord

În perioada 14-24 noiembrie 2012 Preacucernicul Părinte Ovidiu Radu a efectuat, cu binecuvantarea Preasfinţitului Părinte Episcop Ioachim Bacăuanul, o vizită de lucru în comunităţile ortodoxe din Mitropolia Ortodoxă Română a Germaniei, Europei Centrale şi de Nord.
În cursul acestei vizite părintele a avut deosebita plăcere de a sluji, în data de 17 noiembrie, în Biserica “Naşterea Maicii Domnului” – Lucerne, Elveţia, iar în data de 21 noiembrie 2012 a săvârşit slujba Sfintei Liturghii şi Acatistul Maicii Domnului în Parohia Ortodoxă Română “Sfântul Apostol Andrei”, Viena, împreună cu pr.dr. Dura Nicolae.